Vorbele ei cred că au atins cea mai sensibilă coardă.
Știu că aceste cuvinte nu sunt menite să mă rănească sau
să mă întristeze acum, dar... nu mă pot abține. Încep să
plâng. Printre lacrimi, privesc inelul de pe degetul
micuței și încep să mă joc cu el. A suferit atât de mult din
pricina mea iar acum mă simt vinovat. Nu mă voi putea
ierta niciodată pentru asta și dacă voi primi cândva vreun
reproș pentru asta, îl voi accepta ca pedeapsă. Din cauza
mea și a gândirii mele care întotdeauna a lăsat de dorit, a
vrut să-și ia viața și să renunțe la tot. Mă așez cu capul în
poala ei și o strâng în brațe în timp ce plâng.
-
Micuța mea. Iartă-mă pentru tot. Credeam...
credeam că fac bine. Credeam că e mai bine
pentru tine. Știu că am greșit și nu cred că ai să
mă ierți vreodată pentru asta. Nici nu îmi doresc
iertare pentru ceea ce am făcut. Niciodată nu
mi-am dorit să-ți fac rău în niciun fel, din
contră, am vrut să-ți fiu aproape și să te
protejez. Asta am încercat să fac și atunci,
crezând că răul din Valhala s-a întâmplat din
pricina mea fiindcă... ai suportat atâtea pentru
mine. Rămânând prin preajma mea, am