-
Și amuzamentul meu? Vrei să îmi strici
distracția? De ce ești atât de crud, Zadakiel? Nu
mă iubești? Ai ajuns să mă urăști și tu?
-
Nu te urăsc, Ameri. Nu aș face niciodată asta
doar că, cumva, prezența celor doi te afectează
iar pentru asta, vreau să scap de paraziții ăia doi
cât mai repede.
-
Presupun... ce te-a apucat mai devreme? De ce
te-ai ambalat așa când m-a oprit muritorul? Nu
ți-am înțeles reacția.
-
Ai fi vrut să stau să mă uit când el și-a permis să
te forțeze? De când își permite insecta aia să se
atingă de tine? Datorită ție m-am oprit, altfel...
-
Mă sperii... câteodată. Pari... aproape... uman.
Nu e că te-a prins vreo boală? Nu e că te
transformi? Ai... cumva, sentimente, Zadakiel?
Râd de el cu atâta poftă, încât trebuie să îmi
astup gura cu mâinile pentru a nu mă face
auzită.
-
Nu râde! Ce ai putea înțelege tu? Nu e vorba de
sentimente ci de... Ahh! Mai bine nu-mi bat