Îl privesc pe Mike care încă doarme și cu câteva lacrimi
în ochi, mormăi ”Îți înțeleg tăcerea, Mike!” Mă ridic din
pat ștergându-mă la ochi de puținele lacrimi care s-au
strecurat printre gene, după care îl trezesc pe Mike.
Buimac, se trezește, se îndreaptă direct spre baie, își face
grăbit un duș, se îmbracă, își aranjează cravata și pleacă,
sărutându-mă rece, lăsându-mă în liniștea dormitorului.
Veșnicul drum monoton spre facultate. Același
drum plictisitor pe care îl parcurg în fiecare zi, dar azi e
ceva special. Dacă proiectele mele trec, atunci, pe timpul
vacanței voi fi plecat din Saori pentru a-mi susține
proiectele de dezvoltare politică iar trecerea acestora ar
însemna că aș fi scutit de probele practice. Ajuns la ușa
decanatului, intru timid, așteptând răspunsul cu sufletul la
gură. Dna. Decan se ridică în picioare și cu vocea
răgușită îmi spune.
-
Îmi pare rău, domnule Totsuro, dar proiectele
dumneavoastră nu au trecut mai departe.
În acel moment am simțit cum întreaga clădire a
universității se prăbușește peste mine. Plec val vârtej din
universitate, cu nervii întinși la maxim și mă retrag întrun bar. Cum am putut să cred că ăsta îmi e viitorul? ”Nu