Frigul ăsta e deja enervant. E cu mult mai frig decât
în Takanai. În mașină e cald, dar agitația care o resimt în
interiorul meu nu mă lasă să stau liniștit. Îmi aprind o
țigară și las aerul rece, înțepător, să pătrundă prin
crăpătura geamului, disipând căldura din interior. Oare
cât va trebui să stau aici până să dau de șobolanul ăla?
Am parcat mașina într-un gang mai retras, am oprit
farurile, dar nu pot opri motorul... aș risca să îngheț.
Trebuie să fie cu mult sub 0 grade. Nu m-am gândit mai
departe de punctul ăsta, poate nu e un plan atât de bun pe
cât am crezut. Degetele îmi îngheață, aproape
instantaneu, pe țigara subțire care se stinge mai repede
decât mă așteptam. Închid repede geamul pentru a lăsa
căldura să se instaleze din nou în mașină și privesc aleea
bântuită. Ce diferență! Valel pare un oraș mort față de
Takanai. Acolo, oamenii la ora asta împânzesc străzile și
bulevardele, mai ales în preajma sărbătorilor, invadând
magazinele care expun tot felul de reduceri mincinoase.
A trecut aproape o oră de când stau aici. Chiar nu mai are
de gând să i