săptămâni. Fix înainte de sărbătorile de Crăciun. Vreau
să oripilez, să șochez, să emoționez cu pictura asta...
este... este o reflexie a celui mai macabru moment din
viața mea. Schița a două aripi imense care urmează a fi
îmbrăcate în negru și două aripi minuscule ce stau în fața
creaturii, aripi incandescente... prin care se poate vedea,
atât de firave. Dansul macabru al celor două ființe atât de
opuse, dar atât de unite în același timp. Conexiunea atât
de puternică dintre cei doi. Mereu împreună și totuși atât
de departe. O parte din sufletul meu se află pe aceste
pânze. O parte din coșmarul cel mai adânc al meu și o
parte din cel mai profund sentiment. Sebastian poate nu
ar înțelege niciodată... oricum pe el a trebuit să-l mint. Ce
era să-i zic? Cum aveam să-i povestesc despre Valhala?
Nu am putut și nu pot... poate... e mai bine să nu știe. La
fel cum e mai bine să nu știe că sunt aici acum.
Îmi dau jos trench-ul și îl agăț în cuier. Dau drumul
la rezistență și îmi pregătesc materialele. Pensula alunecă
haotic pe suprafața pânzei, strat peste strat de culoare
intensă, neagră, lucioasă, ca smoala. Ura și tristețea se
contopesc cu fiecare apăsare a pensulei, cu fiecare
trasare, ca și cum m-aș autopedepsi. Lacrimile îmi