Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Page 15

săptămâni. Fix înainte de sărbătorile de Crăciun. Vreau să oripilez, să șochez, să emoționez cu pictura asta... este... este o reflexie a celui mai macabru moment din viața mea. Schița a două aripi imense care urmează a fi îmbrăcate în negru și două aripi minuscule ce stau în fața creaturii, aripi incandescente... prin care se poate vedea, atât de firave. Dansul macabru al celor două ființe atât de opuse, dar atât de unite în același timp. Conexiunea atât de puternică dintre cei doi. Mereu împreună și totuși atât de departe. O parte din sufletul meu se află pe aceste pânze. O parte din coșmarul cel mai adânc al meu și o parte din cel mai profund sentiment. Sebastian poate nu ar înțelege niciodată... oricum pe el a trebuit să-l mint. Ce era să-i zic? Cum aveam să-i povestesc despre Valhala? Nu am putut și nu pot... poate... e mai bine să nu știe. La fel cum e mai bine să nu știe că sunt aici acum. Îmi dau jos trench-ul și îl agăț în cuier. Dau drumul la rezistență și îmi pregătesc materialele. Pensula alunecă haotic pe suprafața pânzei, strat peste strat de culoare intensă, neagră, lucioasă, ca smoala. Ura și tristețea se contopesc cu fiecare apăsare a pensulei, cu fiecare trasare, ca și cum m-aș autopedepsi. Lacrimile îmi