Preludiul Sufletului Preludiul Sufletului | Seite 127

-

Nu te mai duce. Rămâi aici. Să ne găsească.
Vom spune pe față ceea ce este de spus iar
după, ne putem vedea de viețile noastre.

-

Mike... nu pot așa... nu știi... nu știi de ce este
capabil Sebastian. Trebuie să plec... te rog,
iartă-mă... ți-am promis. Trebuie, Mike! Îi spun
disperată, cu lacrimi în ochi, în timp ce o iau la
goană înspre festival.

-

Stai! Ne vedem mâine la ora 11 la cafeneaua
noastră, strig după Gaia în timp ce ea se
îndepărtează. Îmi face semn că da și se face
pierdută în mulțime. Ce dor mi-a fost de tine.

Mă grăbesc, aproape împiedicându-mă pe micile
trepte din piatră. Sper să nu fi ajuns înaintea mea. Mă
chinui să îl zăresc prin mulțime, dar nu e niciunde. Mă
opresc în fața caruselului și îmi trag sufletul. Ah, uite că
vine!
-

Sebastian... ai ajuns.

-

Da, aștepți de mult?

-

Nu... sigur nu mai vrei să stăm?

-

Nu. Haide odată.