Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 92

-

Scuze... scuze... că te-am trezit... nu am vrut...
eu... Ah cât de mult îmi doresc să îi pot spune
adevărul, să mă scap de povara asta care mă
apasă. Dar cum să îi spun? Cum când doar ce
o gândesc mi se taie răsuflarea.

-

Știi Gaia? Uneori ajung să cred altceva, să
cred că ești cum te văd colegii, nu așacum am
crezut eu că ești timp de atâția ani, fără
supărare. Am închis din nou ochii în speranța
că voi adormi la loc.

-

Watashi... watashi... Însă lacrimile mi-au
înnecat cuvintele. Am luat-o la fugă spre
capătul vagonului. Cum poate să îmi spună
așa ceva... Mike... de ce mă rănește? Pentru
că nu-i pasă... nu îi pasă de tine micuțo, te-a
mințit tot timpul. Și el are secrete față de tine.
Nu îți spune adevărul, dar te judecă pe tine că
nu vrei să îi spui secretul nostru... Nu-ți face
griji, te întorci acum la mine... mai puțin...
Am lăsat vocea să se stingă, fără să mai
protestez. Cuvintele lui Mike m-au durut prea
tare... încă dor... vreau doar să ajungem mai