Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 90

către copacul care veghează asupra mormântului lui Yagi
și cobor scările în grabă ca să nu mă îndepărtez prea mult
de Mike. Din nou în stație. B3... cât de ciudat... Metroul
ar trebui să ajungă din clipă în clipă. Într-o încercare
inutilă de a mă băga în seamă cu Mike, îl prind ușor de
mâneca jachetei, dar se trage privind în direcția din care
ar trebui să apară metroul obosit. Mergem acasă în
sfârșit.
Gaia încearcă să se agațe de mine, dar nu o las, să
își dea seama că sunt supărat pe ea. Metroul, abia îl
aștept. Nu credeam că o să iubesc atât de mult un metrou
și asta pentru faptul că ne duce acasă. Iată-l că vine. Am
luat bagajele repede, am pășit înauntru și m-am așezat.
Gaia încă nu are puterea să mă privească. Merge cu
privirea ațintită în pământ. Pleacă odată... mi-am zis în
gând. De-ndată ce metroul a luat-o din loc, am început să
simt o liniște interioară inimaginabil de mare. Poate că
gândul la acasă mă liniștește. Mi-am rezemat capul de
geam și am închis ochii.
Oare totul se va schimba între noi acum? Mike s-a
așezat de această dată la geam, și-a rezemat ușor capul și
a închis ochii. Nu îmi permit să mă pun pe banchetă