Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 89

Moșul se uită curios la mine. Își întinde mâinile și
îmi strânge degetele, acoperind cheia care o țineam în
palmă. O să mai aveți nevoie de ea. Păstrați-o.
-

Nu păstrez nimic, Kagami. Înțelege-mă și ia
cheia.

-

... Toate drumurile duc către Valhala, tinere.

-

Nu, toate drumurile duc în centrul Valhalei,
dar eu plec de aici.

-

Atunci păstreaz-o ca amintire de la mine,
pentru că mi-ați ținut companie după atâta
timp de singurătate.

Știa că n-am să pot să-l refuz și deși strâmb din nas,
bag cheia într-un buzunar al rucsacului. Gaia se tot uită
confuză la moș cum insistă să păstrăm cheia.
Nici nu se mai uită la mine... e ciudat, dar e dureros
să îl văd pe Mike atât de... indiferent. Nu vreau să îl mint.
I-aș fi spus totul, atunci, dacă... dacă nu exista vocea
aceea. Îmi pare atât de rău... Îmi stăpânesc lacrimile și îl
urmez pe Mike care iese ca furtuna pe ușa motelului. Nu
mă mai așteaptă, merge grăbit înaintea mea, iar eu mă
chinui să țin pasul. Ceața pare că se mai rărește lăsând la
vedere micul cimitir și strada. Arunc o ultimă privire