Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 87

dar cum? Cum se poate să mă mintă în felul
acesta?
Micuțo... nu-i spune! Lasă ca acesta să fie secretul
nostru... nu-i spune... nu-i spune...
-

Mike... eu... Dar simt cum ceva parcă îmi
cuprinde gâtul și îl strivește încet. Vocea îmi
iese sugrumată. Eu...

-

Tu ce? Văd cum se chinuie să-mi spună
adevărul. Spune-mi odată!

Dacă îi vei spune... asta te va durea și mai tare...
inventează ceva micuțo... știu că poți. Nu-i spune... Nu
uita... ești a mea acum!
-

Eu... vreau să plecăm mai repede de aici. A
fost o idee stupidă să venim aici... nu știu ce a
fost în capul meu, evident nu e nimic aici care
să ne intereseze. Mint... gomene... dar nu pot
să îți spun adevărul oricât de mult aș vrea...

Îmi vine să-i spun: Bun, pleacă singură, eu rămân
aici! Dar știu că nu voi rezolva nimic hrănindu-mi furia,
iar în plus de asta, unde este prietenia noastră de atâția
ani? I-am cuprins umerii cu mâinile și am privit-o. Nu
cred că voi scoate un răspuns de la ea în aceste