Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 654

speranță. Îmi întorc privirea către Sky care se uită la noi fără a scoate un cuvânt și o văd cum tremură și ea. E frig... poate prea frig. Decorul parcă ne îmbrățișează starea și sentimentele. Respir adânc, pentru a-mi controla suspinele și continui. - Poate... ar fi mai bine să plecați... Sky tremură deja. Ne vedem... Și pentru prima dată, fără a mai privi în urmă sau fără a-l mai strânge în brațe pe Mike, mă întorc pe călcâie și o iau la fugă pe străduța îngustă, pustie și întunecată care duce spre drumul principal. Pentru prima dată de când suntem în Valel, o fac pe Gaia să plângă. Cred... că am reușit să realizez ceva. Sunt un mitocan nesentimental, care ține prea mult la orgoliul său. Nu merit ceva așa de bun pentru mine. Gaia e un înger care mi-a fost dat să-mi fie aproape sub formă de prietenă, dar n-am știut să o apăr în momentele în care a avut nevoie de mine. În acele momente... iar acum, când consideră ea că ar avea nevoie de mine, mi-aș