Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 654
speranță. Îmi întorc privirea către Sky care se uită la noi
fără a scoate un cuvânt și o văd cum tremură și ea. E
frig... poate prea frig. Decorul parcă ne îmbrățișează
starea și sentimentele. Respir adânc, pentru a-mi controla
suspinele și continui.
-
Poate... ar fi mai bine să plecați... Sky tremură
deja. Ne vedem... Și pentru prima dată, fără a
mai privi în urmă sau fără a-l mai strânge în
brațe pe Mike, mă întorc pe călcâie și o iau la
fugă pe străduța îngustă, pustie și întunecată
care duce spre drumul principal.
Pentru prima dată de când suntem în Valel, o fac pe
Gaia să plângă. Cred... că am reușit să realizez ceva. Sunt
un mitocan nesentimental, care ține prea mult la orgoliul
său. Nu merit ceva așa de bun pentru mine. Gaia e un
înger care mi-a fost dat să-mi fie aproape sub formă de
prietenă, dar n-am știut să o apăr în momentele în care a
avut nevoie de mine. În acele momente... iar acum, când
consideră ea că ar avea nevoie de mine, mi-aș