Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 655

casă singură. Valhala a fost un test al prieteniei, dincolo
de groaza și misterul de acolo. Un test pe care Gaia l-a
trecut cu brio iar eu l-am picat precum cel mai prost elev
din școală. Îmi întorc privirea spre Sky, în timp ce o
cuprind de mijloc, pornind tăcuți spre casă.
Drumul pare interminabil. Pustiu și întunecat. Parcă
în acest moment mi-e dor de vocea lui Gabriel care mă
însoțea pretutindeni. Ah... la ce mă gândesc și eu. Chiar
atât de mult să mă fi afectat toată întâmplarea asta? Atât
de rău încât să-mi doresc să vorbesc cu un demon?
Trupul mi-e înghețat datorită frigului ce s-a lăsat afară.
Nici urmă de om sau de câine. Nimic. Toți stau undeva la
căldură, închiși în casele lor sau în vreun adăpost.
Undeva la capătul străzii se întrevede și căsuța mea. Ah...
faptul că trebuie să trec pe lângă taraba băbuței parcă nici
nu mă mai afectează. E totul atât de rece acum. Doar
pașii mi se mai aud făcând un azgomot ascuțit care
îmbrățișează cartierul adormit. Am ajuns... acasă.
Deschid ușa cu teamă și dau de întunericul tăcut din
interior. Lumina cuprinde totul într-o fracțiune de
secundă... e ca și cum... nu aș fi plecat deloc. Totul e la
locul lui. Mă descalț de ghetele murdare și mă așez pe