Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 649

care stă încimpit lângă mine. Întind mâna și îi
ating sfioasă chipul, parcă sperând ca totul să fi
fost un vis urât.
Mă ofer să o ajut să se ridice. Atingerea mâinii ei e
așa de fină... ahh... ce dor îmi e de asta. Mă privește cu o
anumită doză de curiozitate, dar stau în loc fără să schițez
ceva.
-

Am ajuns în Valel. Trebuie să ieșim din metrou.

-

Ah... am... ajuns. Nu cred că vreau să mă mai
întorc... nu cred că mai am motiv acum. Mergi
fără mine... o ai deja pe Sky. Îmi retrag mâna de
pe chipul lui și îmi întorc privirea.

-

Nu cred că e cazul să faci nazuri. Oricum nu ai
cum să te întorci în Valhala. Va trebui să mă
suporți pe mine și orașul ăsta, Valel. Ridică-te,
te rog.

-

Dar... eu te suport, Mike... eu nu vreau ca tu să
pleci de lângă mine, eu... am nevoie de tine.
Lacrimile îmi împânzesc ochii din nou ࠢР