Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 641

știu că nu a făcut-o cu voință... Scuze. Vreau să
uităm totul...
-

Ah, NU! NU, te rog! Spune-mi că n-am făcut
asta! Spune-mi!!! Nu pot să cred... Gândul că aș
fi putut face ceva atât de îngrozitor mă
răvășește. Îmi îngrop chipul, distrus, în palme.

-

Mike... eu... nu ai dus la capăt ceea ce voiai să
faci... nu s-a întâmplat... îmi cer scuze când...
când ai zis că îți aduci aminte, am crezut că ai
fost prezent când s-a întâmplat totul. Îmi pare
rău... nu trebuia să îți spun. Mă vei mai putea
privi vreodată?

-

Iartă-mă, Gaia! Deși nu știam aceste lucruri, mă
simt vinovat pentru tot ce s-a întâmplat.
Indirect... e și vina mea. Nu mi-aș putea ierta
asta vreodată. Poate... poate... de-ndată ce
ajungem acasă... ne vom putea vedea fiecare de
viețile lui.

-

Asta înseamnă... asta înseamnă că vrei să ne
distanțăm? Îl privesc tristă... simțind cum ceva
din mine se sfâșâie. Mă rezem de speteaza
banchetei și îmi las privirea în pământ.