Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 633

sfârșit. Așchiile care sar în urma copacilor căzuți îmi
zgârie ușor pielea. Oare cât mai avem de mers? Cât mai
durează acest chin. Îl simt pe Mike cum grăbește pasul,
simțindu-mă ca smulsă dintr-un vis. Parcă alergăm, dar
corpul mi se mișcă necontrolat. Poate instinctul mă face
să mă mișc. Pentru câteva secunde, inima mi se oprește
instantaneu în loc. Mă opresc brusc și-l trag pe Mike cu
putere în spate. O creatură imensă aproape că ne strivise
în fuga sa disperată. Ce e asta? Ce fel de creatură e asta?
Ragetele puternice, animalice mă fac să îmi dea
lacrimile. Strâng cu putere brațul lui Mike privind
oripilată cum bestia își continuă drumul cu o viteză
izbitoare. Sky se îndepărtează de noi... se grăbește. Mike
mă privește la fel de îngrozit pentru câteva clipe, parcă
cercetându-mă să se asigure că nu am pățit nimic. Îi fac
semn că sunt ok și că putem continua. Pașii noștri sunt și
mai repezi acum. Întreg corpul îmi urlă de durere, dar nu
pot schița nimic. Trebuie să ieșim de aici... TREBUIE!!!
Strâng din dinți și încerc să țin pasul pentru a nu-l trage
pe Mike înapoi și pentru a o ajunge pe Sky din urmă. Ce
oroare...