Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 631

-

E... un semn... te... te doare?

-

Semn? Faptul că acest semn a apărut din senin...
nu mă înspăimântă. Sunt deja împăcat cu idea.
Nu ar fi primele semne ciudate... dar acum..
lucrurile stau altfel. Nu avem timp de semne
ciudate, Gaia. Trebuie să ne concentrăm pe
drum.

-

Hai să ne grăbim!!! Nu mai avem mult până
părăsim tărâmul ăsta. Aveți grijă... e
periculos!!! Cei doi îndrăgostiți, mereu atenți
unul la celălalt, mereu de nedespărțit chiar și-n
astfel de momente. Ahh... Mike!

Pădurea delimitează teritoriul. Dincolo de ea se află
Valhala care, mai mult ca sigur, se dezintegrează la fel ca
aici. Drumul abia dacă se mai vede din pricina
întunericului care a înghițit întreg peisajul. Pământul
tremură incontrolabil sub picioarele noastre făcând
drumul parcă și mai greu de parcus. În jurul nostru încep
să se audă trosnete asurzitoare. Țipetele înfiorătoare ale
copacilor doborâți la pământ cu brutalitate de către vântul
puternic, îmbrățișează văzduhul. Crengile și trunchiurile
de copaci ne împiedică să înaintăm mai repede, peisajul