Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 53

-

Singurul care moare sau va muri de aici e
persoana care se ține de farsele astea idioate.
Liniștește-te Gaia!

-

Dar... nu pot... mi-e frică... Uite... Tu mai vezi
orașul?

-

Poate e o pană de curent... Ceva sau cineva
continuă să-mi sufle-n ceafă și nu reușesc sămi dau seama ce este. Mă enervează cumplit
sentimentul și încerc să nu o sperii pe Gaia.

Tăcerea s-a năpustit asupra noastră din nou. Îi
auzeam bătăile inimii atât de puternic. Și el e speriat. De
ce nu încetează odată? Vederea mi s-a obișnuit cu
întunericul și am încercat să arunc o privire în jurul
nostru. Nu. În capătul vagonului se înălța o siluetă
neagră. Poate e doar în mintea mea... Poate sunt atât de
speriată încât încep să văd lucruri care nu sunt de fapt
acolo. Mi-e prea teamă ca să vorbesc. Dacă silueta aceea
macabră mă aude și se năpustește asupra noastră? Închid
ochii strâns din nou și mă cufund în brațele lui Mike.
Parcă acea prezență misterioasă își apasă
respirația pe ceafa mea. Iau o mână de pe Gaia și încerc
să caut „nimicul” din spatele meu unde... nu e nimic...