Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 52

Am încremenit. Metroul s-a oprit fără niciun fel
de avertisment.
-

Ce se întâmplă? Gaia!!!

-

Nu văd nimic... Mike... Unde ești? Mi-e frică?
De ce ne-am oprit???

Luminile s-au stins în tot metroul. Simt un fior
rece care-mi trece pe sub bluză iar printre vorbele Gaiei
aud o respirație grea. Am bâjbâit prin întuneric după Gaia
până am găsit-o și am cuprins-o cu brațele.
-

Sunt aici Gaia! Nu-ți fie frică... Îi simțeam
bătăile inimii și-mi tremura în brațe. CINE
EȘTI? CE VREI? Strig în propria-mi minte.

Să fii iarăși tu? Vocea aceea... Mike mă strânge
cu putere în brațe ocrotindu-mă de ceva necunoscut. Oare
lui nu îi este frică? De ce ne-am oprit... de ce e atâta
liniște? Închid ochii strâns sperând că se va termina totul
curând. Nici măcar luminile orașului nu se mai zăresc pe
geam... Ce se întâmplă cu noi?
-

Mike... am reușit să șoptesc în cele din urmă...
dacă... am murit?