Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 506

mea, la faptul că e în pericol și nu pot fi lângă ea să o
apăr. Mi-ar da lacrimile doar că aici... nu există așa ceva.
Nu pot permite să i se întâmple ceva micuței mele, nu voi
lăsa. Chiar dacă sunt captiv aici, voi face ceva să ies la...
lumină. Nu aș putea descrie senzația care mă străbate,
simt că sunt viu doar prin raționament și atât. Micuțo!
GAIA! Strig cu dorința de a-i mai auzi măcare pentru un
moment vocea, să știu că e bine și că nu a pățit nimic.
GAIA!!!
Mike... Printre suspine, în tăcerea rece din grădina
conacului, inima parcă îmi este mângâiată de un strigăt
aproape stins, atât de familiar. De ce te joci cu mine
acum? Lasă-mă în pace... Gaiaaa!!! De ce mă chinui?
Îmi șterg lacrimile cu mâneca și privesc în jur. Nu e
nimeni... doar copacii care se unduiesc după placul
vântului care-i mângâie ca pe niște copii. Gaia... Mă ridic
și încerc să urmez vocea stinsă... știu că este imposibil...
știu că mintea îmi joacă feste, dar... dacă e Mike... dacă e
undeva în pericol și are nevoie de mine? Alerg,
împleticindu-mă, stoarsă de puteri, spre direcția din care
se aude vocea. Pătrund în conac, unde parcă mă
întâmpină o tăcere și mai mortuară. Nici urmă de Cloud...