Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 505

Ura care și-o îndreaptă spre mine mă face să mă
cutremur, tot corpul fiindu-mi cuprins de o durere
cumplită. Mă reped să ies din încăprea în care zace
acum răul suprem, întorcându-mă la Laria. Oare... ce am
făcut?
Rămân neclintită chiar și după plecarea celor două
creaturi. Plâng precum un copil mic care s-a pierdut în
mulțime, într-un loc necunoscut, de părinții săi. Ce se
întâmplă? Mi-am pus întrebarea asta de atâtea ori până
acum... Ce i-a putut face bestia aceea lui Mike... dar mie?
De ce m-a străfulgerat din nou spatele? Mike... unde ești?
De ce nu ești aici cu mine? Cum am rămas din nou
singură? Îmi îmbrățișez genunchii, speriată, simțindu-mi
inima cum îmi bate cu putere. Mike... Mike... întoarce-te
la mine...
Încerc să privesc în jur și să mă mișc, dar nu pot.
Sunt prins într-o carceră întunecată în care un sunet
ritmic, precum bătăile unei inimi, mă ghidează haotic.
Simt totul în jur, dar fără să mă simt pe... mine. Nu pot să
schițez nimic, dar în același timp mă mișc. Îmi este greu
să înțeleg și-mi doresc să urlu de spaimă, doar că până și
vocea mi-a fost ucisă în acest vid. Mă gândesc la micuța