Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 442

-

Au!!! Dă-mi drumul, te rog... nu i-am spus
nimic lui Mike îți promit.

-

Ce tupeu ai să mă minți. Puțin îmi pasă dacă i-ai
spus sau nu, din mâinile mele oricum nu mai
scapi. O spun printre dinți în timp ce-mi scot
medalionul de la gât și-l strâng cu putere în
mână. Uite! Ce-ar fi să faci cunoștință cu... el?
Văd că vă înțelegeți de minune când sunteți
unul lângă celălalt.

-

Aaaaa!!!Laria!!! Te rog... te rog oprește-te!!!
Spatele îmi zvâcnește cu putere în momentul în
care medalionul Lariei începe să pâlpâie ușor.
Mă prăbușesc din nou la pământ. Strâng cu
putere din dinți întinzându-mă spre medalionul
din mâna Lariei pentru a-l smulge, dar nu ajung.

Aud câteva zgomote ciudate, ce vin din camera
alăturată. GAIA! Ies din cameră și văd ușa întredeschisă.
Mă îndrept spre ușa ei, și o văd pe Laria torturând-o pe
micuța mea. Nenorocita!!!
Sunetul pașilor care mă face să mă opresc, vine de
pe hol. Vine cineva! Iau medalionul, îl bag în buzunar și
plec din camera Gaiei. Sper să nu mă fi văzut careva.