Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 436

-

Știai ceva de asta?

-

Să știu ce? Iar mă suspectezi de ceva...

-

Ești vinovată, să nu ai impresia că am să te cred.

-

Atunci nu mai are rost să-ți spun nimic, dacă tot
crezi doar ce vrei tu.

-

Am vrut să aud și varianta ta.

-

Crezi ce vrei, Mike. Poate timpul te va convinge
că eu nu sunt așa... Deși știu că nu mă crezi îți
spun că îmi pare rău că ți-ai format această
impresie despre mine. Măresc pasul pentru a
merge mai în fața lui. Nu mai vreau să-l privesc.
Merg în continuare singură, fără să-l mai am pe
Mike alături. L-am lăsat în urmă cu câțiva pași
fiindcă nu mai doresc să-i aud întrebările
tâmpite. Pun mâna pe medalion și-l strâng cu
putere în palmă.

Cloud, venim!
Grăbește-te, Laria, mă tem pentru tine. Nu îi lăsa
să-și dea seama că nu ești de a lor.
Mă voi grăbi, Stăpâne. Nu-ți fă griji, îi vei avea.
Să nu faci pe viteaza. Mai e puțin până ajungeți.
Mă voi ocupa eu de ei, stai departe de muritor.