Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 434

eram în situația de față, l-aș fi strâns și eu în
brațe cu toată puterea. Încerc să îl desprind ușor
de mine, dar nu am destulă energie. Rămân
nemișcată în brațele lui, cuprinzându-i spatele
cu mâinile, îmi sprijin capul pe umărul său și
continui, cu glasul stins. Unde ai fost până
acum? M-ai speriat, am crezut că nu ai să te mai
întorci. Să nu-mi mai faci niciodată asta!
-

Cât mă bucur că ești teafără, micuțo. Eu... eu...
Ahh, încă mă doare capul. Mi s-a confirmat
ceva ce mi-ai spus în urmă cu ceva timp, este
vorba despre acel copil fără ochi și cu gura
cusută. L-am văzut! De aceea am luat-o la fugă.
Însă... nu știu, nu știu ce s-a întâmplat cu el. Am
ajuns într-un loc... iar acolo, nu-mi mai
amintesc nimic. M-am trezit la pământ iar el
dispăruse. Ai avut dreptate, micuțo. Îmi pare
rău! Îmi pare rău că atunci m-am îndoit de tine,
trebuia să te cred. Încă nu-mi vine să mă
desprind de Gaia, vreau să rămânem așa...