Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 432

mă fac să mă cutremur. Spatele îmi zvâcnește sub
durerea accentuată care parcă vrea să mă răpună. Mâinile
îmi amorțesc, simțind cum mă furnică puternic iar gura
mi-o simt uscată, nereușind să scot nici măcar un sunet.
Copilul după care am fugit atâta se află în fața mea.
Exasperarea mă cuprinde în clipa în care observ că
creatura din fața mea are ochii scoși și gura cusută,
împânzită de sânge. Fac câțiva pași iar picioarele mi se
blochează. Pieptul îmi este cuprins de o străfulgerare
dureroasă care mă face să-mi pierd cunoștința.
Simt ceva care se mișcă prin tot corpul, cum nervii
încep să-mi călătorească până-n măduva oaselor.
Cum se poate ca TU, o stârpitură, să-ndrăznești să
te afișezi în fața marelui SITH? Creatura asta scârboasă
încearcă să găsească o cale de scăpare, însă nu va mai
apuca nici să se gândească la soluții. Captiv în trupul
ăsta slab, nu mă pot desfășura cum vreau. Nu pot face
ceea ce îmi propun. Risc prea multe. Mă apropii de
bestie, îmi îndrept mâna înspre el, și încep să strâng ușor
pumnul. Creatura se zbate haotic scoțând sunete ascuțite
prin găurile mici dintre cusătură. Rânjesc satisfăcut, dar
dezamăgit că nu pot face mai multe și cu un ultim gest,