Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 431

iar tălpile îmi sunt străpunse de cioturile trupurilor
neînsuflețite peste care pășesc. Trupurile dezmembrate
ale creaturilor misterioase, mă obligă să închid ochii
strâns încercând să alerg mai departe, oripilat de peisajul
macabru care mă înconjoară. Nu știu cum reușesc să nu
mă lovesc de ceva... O adiere de vânt caldă, care poartă
pe brațe un miros îngrozitor de leșuri, mă face să deschid
ochii și să privesc îngrozit peisajul dezarmant. Pe piept
simt o atingere rece care-mi coboară ușor spre brâu,
făcându-mă să-mi încleștez maxilarul. Ceva subțire,
precum niște gheare, alunecă pe spatele meu făcându-mă
să mă opresc în loc. Mă simt ca ajuns la capătul puterilor.
Aș urla, dar nu mă aude nimeni. Aș fugi, dar încotro? O
iau din nou la fugă în timp ce pe la picioare se strecoară
ceva. Lovesc aerul în stânga și în dreapta, dar fără folos.
Nimic. Atmosfera aceasta îmi creează doar panică și
teamă, teama de a vedea ”ceva” care să mă facă să-mi
pierd controlul și mintea, dar încerc să mă reculeg
pentru... pentru... Gaia, la care trebuie să mă reîntorc. Am
ajuns la capătul drumului. Inima începe să-mi bată,
curpins parcă de o panică nebună. Mintea îmi este
încolțită de demoni, spirite și alte lucruri malefice, care