Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 430

urma să se întâmple. Nu cred că acum e
momentul în care se pot decide astfel de lucruri.
-

Ah... deci așa... Ai dreptate, nu e momentul
potrivit, scuze. Hai să continuăm, ne-am
îndepărtat deja de Sky și Laria. Mă desprind de
el și mă pregătesc să o luăm din loc.

-

Nu trebuie să-ți ceri scuze, eu... Dintr-o dată îmi
ațintesc privirea asupra unui copil care aleargă
haotic printre copaci. Mă desprind de Gaia și o
rup la fugă prin pădure, lăsând-o în urmă pe
micuța mea, Sky și Laria.

Mă feresc, în timp ce alerg, de copaci, sperând să-l
prind pe copil din urmă. Cum poate un copil să alerge
așa? Cu pași mari încep să mă apropii de el. Simt deja
cum încep să mă doară mușchii picioarelor, întinzându-se
la maxim, în alergarea mea nebună, respirând din ce în ce
mai greu. Întunericul parcă pulsează, făcându-mă să aud
tot felul de sunete ciudate care îmi străpung urechile
violent. Totul se transformă, peisajul devenind parcă o
scenă horror care mi se derulează în cap. Mintea îmi este
străpunsă de scene cu nimfe și alte creaturi ale pădurii
care sunt chinuite de... umbre. În jur, curg râuri de sânge