Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 389

rănile adânci. Ușa se deschide ușor și îl privesc pe Mike
speriată.
-

De ce nu mi-ai spus... ?

Cine s-ar fi așteptat să o găsesc pe Gaia dezgolită în
fața oglinzii, în lacrimi? Avăzut cioturile aripilor... Ohh,
Doamne! Nu tebuia să-și vadă spatele despicat, oare cum
să-i explic? Iau cearșaful și o acopăr în timp ce ea se
lipește de mine plângând.
-

Gaia... vei fi bine. O spuns cu voce tremurândă
încercând să-mi rețin lacrimile, pentru a nu le
lăsa să se vadă.

-

Cum... cum să fiu bine... mi s-au întâmplat
atâtea... mi se întâmplă... și nici măcar nu am
puterea să îți inspir încredere... Mike... se va
întâmpla ceva rău dacă vei continua să stai în
preajma Lariei... ne vrea răul... mi-a... spus că
ți-a făcut felul! Ce să fac ca să mă crezi?

-

Micuțo, ți-am spus cumva că nu te cred? Nu o
cred pe Laria, dar... deși știu cum sună, avem
nevoie de ea. Mâine vom încerca să plecăm din
Valhala, acum ai înțeles? Hai, stai te rog să te
curăț de sânge și să îți bandajez rănile...