Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 35

mai pot... trebuie să mă opresc... dar ce se întâmplă cu
mine? Cum să pictez așa ceva?
Cum de a pictat așa monstruozitate? Ce e cu ea?
Gaia nu a pictat niciodată așa ceva. Se vedea de la o
poștă că era parcă prinsă într-o transă ciudată. S-a smucit
violent din strânsoarea mea blândă. Gaia! Gaia!!! Strig
după ea, dar nu mă mai aude. Mi-am luat mapa și am
ieșit grăbit după ea, fără să mai acord atenție profesorului
care urla în urma noastră. Am alergat până la ieșirea din
școală unde o zăresc pe Gaia. GAIA! Mai strig odată cât
mă țin plămânii. Se întoarce spre mine și mă privește
speriată. Are lacrimi în ochi. Mă apropii și îi cuprind
umerii firavi cu mâinile.
-

Ce s-a întâmplat?

-

Mike... trebuie să mă crezi... nu am pictat eu
chestia aia! Cum aș fi putut?

-

Cum adică... nu ai pictat-o tu? Nu pricep...

-

Eu... nu am pictat chestia aia, nu am pus
pensula pe pânză... și cămașa mea...

-

Cămașa! Dar tu ți-ai pictat-o. Am fost lângă
tine, te-am văzut. Cum spui că nu ai fost tu?