Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 305

și plăcut în tot corpul care mă face să mă
cutremur. Simt plăcere și o simt pe Gaia mai
aproape ca niciodată. Îmi desprind ușor buzele
șoptind: Ăsta va fi primul nostru sărut.
Muritorul se smucește din prinsoarea mea și... mă
sărută. Buzele lui calde se lipesc brusc de buzele mele și
într-o clipă o căldură atât de familiară îmi învăluie
interiorul. Cum e posibil... să simt atâta căldură... așa
tandrețe... atâta grijă. E un muritor... sărutul lui e atât de
sincer... față de cel al lui Gabriel. Lacrimile se
rostogolesc ușor pe obraji iar stomacul mi se strânge. Aș
vrea ca acest sărut să nu se sfârșească niciodată. Primul...
nostru... sărut. Simt cum trupul mi se înmoaie
instantaneu, lăsându-mi greutatea pe brațele lui Mike.
Mike... tu ești... zâmbesc stins și simt cum totul se
cufundă în negură. Nu simt decât brațele lui Mike și o
voce îndepărtată. Oare ce se îmtâmplă cu mine? Spatele
începe să-mi zvâcnească ca și cum sute de bice îl
îmbrățișează. Inima mă arde și vreau doar să mă
ghemuiesc la podea și să mă sting. Durerea e atât de
intensă încât vreau să urlu, dar nu reușesc. Parcă ceva din
mine se rupe și stă să-mi despice pieptul. Nu mai rezist!