Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 292

Nu te teme. Acum poți să zbori. Ai aripi. Te vei
obișnui. Nu îți face griji, te voi învăța tot ce ai nevoie,
doar un lucru trebuie să știi... nu ești ca noi demonii. Ești
mult mai puternică. Încă ai o parte umană în tine, asta
nu o pot schimba, dar trebuie să ai grijă, poți face mai
mult rău decât noi. Te voi lăsa să te odihnești. Știu că
totul pare ciudat pentru tine și nu trebuie să zici nimic,
vei cunoște o cu totul și cu totul altă lume iar eu... voi fi
la dispoziția ta. Te iubesc, micuțo și am așteptat atâta
timp să îți spun asta. Te las, voi reveni mai târziu, acum
odihnește-te și nu te mai gândi la nimic. Ești a mea iar eu
sunt al tău. Atât contează.
Gabriel mă sărută suav atingându-și ușor buzele de
buzele mele, îmi zâmbește și părăsește încăperea. Mă
entuziasmez... ce sentiment ciudat. Trag cearșaful de pe o
oglindă veche și mă privesc. Eu sunt? Ating cu vârful
degetelor cele două coarne fine și negre care se strecoară
printre firele de păr. Sunt ascuțite... sunt parte din mine.
Cu o încordare ușoară a omoplaților, două aripi se
deschid firave și pulsează. Pare ireal. Dar... mă simt atât
de bine. Sunt... fericită. Ahahahahaha!!! Mă trezesc
râzând cu poftă. Fac o piruetă și mă arunc în pat.