Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Página 291

durere cumplită mă lovește în tâmple. Urlu cu ultimele
puteri, vocea parcă pierzându-se înainte de a se desprinde
de buze. Mă simt ridicată de o forță și rămân pentru
câteva clipe suspendată în aer. Parcă aud glasul lui
Gabriel, dar nu disting nimic... sunt învăluită de o lumină
stranie și până a reuși să mai desprind un gând... aud o
pocnitură puternică, ca și cum ceva m-ar fi rupt în două.
Liniște... Durerea a dispărut instantaneu, ca și cum nimic
nu s-ar fi întâmplat. Mi-e teamă să deschid ochii, dar simt
o mână catifelată cum se așează pe umărul meu. Îmi fac
curaj și îmi dezlipesc pleoapele. Privindu-mă, un bărbat
stă în fața mea, părul negru, lung, ochi pătrunzători
albaștri și un zâmbet fermecător. Instinctul mă face să mă
trag în spate în momentul în care îi zăresc aripile bogate
care se întind pe toata lungimea camerei. Îl privesc
speriată. Îmi atinge chipul, îmi zâmbește și pentru prima
oară îl văd vorbind.
Ești ok, micuțo. Ești bine și acum... poți să mă vezi.
Eu sunt Gabriel.
Îl privesc fascinată în timp ce mă ridică și simt cum
încep să plutesc. Panicată mă prind de brațul său și închid
ochii strâns.