Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | страница 273

aproape adânciți în orbite. Botul... rumegă un leș al unei
căprioare care zace la piciorele acestuia, despicat, cu
măruntaiele împrăștiate. Dinții, nu sunt meniți pentru a
dumica frunze sau iarbă, ci sunt precum mici cuțite
argintii care străpung cu violență carnea putrezită. Nu
pare a fi o ființă blândă ci mai degrabă o creație
diavolească. Trupul lui Gabriel se desprinde ușor de mine
și îl simt cum mă trage încet după el, îndepărtându-mă de
bestia care se înfruptă cu brutalitate. Cum este posibil să
existe așa ceva? Așa... orori... dar gândul mi se risipește
instantaneu când în față se înalță un conac imens, vechi,
superb, înconjurat de un gard alb înalt. Vocea melodioasă
mă trece de gardul sidefat și ajung în cele din urmă în
interiorul conacului, unde se deschide o sală imensă,
îmbrăcată în marmură și trepte de fildeș. Este incredibil
de uimitor. Gabriel îmi cuprinde încheietura mâinii și mă
tr vR7&RG&WFV