Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 271

Bine, dar te rog continuă să mergi, nu poți sta în
loc.
Ok... Am luat-o din loc privind fascinată copacii și
plantele micuțe, care se adună pe lângă ei, care parcă
strălucesc. De ce nu mai putem sta aici, ce s-ar putea
întâmpla atât de grav într-un loc atât de frumos?
Pe aici... Mi-ar fi plăcut să te las să îi mai privești,
mă încântă când te văd fericită, dar trebuie să te protejez
de... nimfe. Nu sunt creaturile despre care se vorbește...
sunt creaturi... înșelătoare, diabolice, care te-ar devora
în mai puțin de o secundă. Ai fi ca un fluture prins în
pânza unui păianjen otrăvitor. Așa că... te rog, grăbeștete. Nu ești în siguranță aici.
Nimfe? Există? Într-un astfel de loc? Nu credeam
că... există... Cum arată?
Nu vrei să știi. Haide. Mai avem puțin.
Poteca îngustă duce spre stânga unde începe un zid
imens, de o parte și de alta, de frunze mari verzi. La
capătul acestuia se întinde o altă pădure la fel de
frumoasă și simt cum ceva îmi cuprinde trupul și mă
țintuiește în loc. Gabriel... Mă ține atât de strâns încât