Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 266

fie bine Gaia! Crengile dese nu mă iartă și mă rănesc tot
mai tare cu fiecare pas pe care îl fac. O simt pe Isa că este
alături de mine. Cu cât întaintez mai mult cu atât o simt
pe Isa mai intens. E lângă mine, dar în același timp mă
simt atât de slăbit. Nu știu de ce, dar nu mă pot opri aici,
trebuie să continui, trebuie... chiar dacă mă simt slăbit...
Gaia, e acolo... undeva!
Privesc în stânga și în dreapta. GAIA! GAIA! Strig,
dar nu primesc niciun răspuns. Nu văd nimic în jur decât
copaci și negură. Simt că m-am pierdut, simt că micuța
mea e acolo undeva și nu pot ajunge la ea. Pădurea e
înșelătoare...
Isa! Isa! Unde? Pe unde?
Umm... prin dreapta ta Mike!
Simt vocea Isei mai puternic ca niciodată, am
simțit-o ca și cum ar fi lângă mine cineva și mi-ar vorbi.
Privesc în dreapta mea și încep să alerg printre ramurile
cu spini încercând să mă feresc, dându-le la o parte cu
mâinile. În fața mea se înalță o poartă imensă care
ascunde în spatele ei câteva cruci sinistre, înalte din
lemn. Atmosfera e una stranie, iar eu abia mă mai pot
ține pe picioare. Mă uit în jur, dar micuța mea nu e... o