Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 265

vârtej pe ușă, urc scările și găsesc dormitorul gol. Încep
să o strig pe Gaia prin casă, însă nu primesc niciun
răspuns. Nu e aici! A plecat! Nu-mi vine să cred că a
plecat! Aproape cad în genunchi și îmi vine să strig de
durere, dar trebuie să mă reculeg, trebuie să o găsesc pe
micuța mea...
Isa! Isa! Ești aici?
Da, Mike. Sunt în spatele tău...
Unde e Gabriel? Unde îl găsesc? Acolo trebuie să
fie micuța mea... ajută-mă!
Gabriel? Ăăă... păi...
Ce? Eziți? Nu-mi vine să cred... E...
Nu... stai! Voiam să spun că te voi duce eu acolo...
Pe unde trebuie să o luăm?
Prin pădure, Mike. Te conduc eu...
Nu am mai stat la taclale, am pornit în fugă spre
pădure. Pe stradă nu e nici urmă de Gaia. Poteca îngustă
și acoperită cu frunze uscate mă conduce spre
măruntaiele pădurii. E atât de întuneric și parcă pe cât
înaintez se răcește tot mai mult. Crengile subțiri pline cu
spini încep să îmi zgârie trupul. Strâng din dinți...
Trebuie să ajung... trebuie să o găsesc pe micuța mea... să