Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 257

de mult să fi lăsat ura și furia la o parte să mă poată
asculta... dar... cum a putut să mă rănească în felul în
care a făcut-o... să insinueze că mi-aș fi dorit să mă
sărute... nu l-aș fi trădat niciodată în felul acesta... nu
contează ceea ce simt... sau cred că simt... cum aș putea
alunga cea mai importantă persoană din viața mea? Mă
gândesc... poate ar fi trebuit să îl mint... și să... recunosc
orice ar fi vrut el să recunosc... poate așa...” Mă opresc
pentru câteva clipe, îmi ating din nou ușor buzele, iar
câteva lacrimi îmi pătează foaia. Îmi trag sufletul și
continui.
”Acesta a fost primul meu sărut... lipsit de iubire...
de sentiment... plin de ură... Iar acum... nu îi mai pasă?
Vrea să rămână în Valhala? Ce mă fac? Cum să scap de
situația asta? Sunt singură... la cine să apelez, iar de
plecat... cum aș putea pleca fără el? Dar... el... a plecat
de lângă mine pentru a doua oară, poate... chiar nu îi
pasă... și rănile... ah, mă dor atât de tare, dar aș suferi
zilnic așa dacă aș ști că îmi va fi din nou alături, îmi va fi
prieten, dar... cu toate astea... Cum să mai poată
îndrepta ceea ce a făcut? Ceea ce mi-a furat? Nu știe...
nicio clipă măcar... pentru că nu am putut să îi spun