Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 256

Sunt atât de supărată... mă doare atât de tare și nu
mă pot opri din plâns. Mă reped în pat, scot jurnalul de
sub pernă și continui să scriu.
”Nu am apucat să termin... dar acum nu cred că
mai contează. Nu știu ce s-a întâmplat și nu înțeleg. Sunt
atât de bulversată și mă doare atât de tare... durerea
provocată de răni parcă e inexistentă față de cea pe care
mi-a provocat-o Mike.
M-am simțit atât de protejată și de îngrijită... am
simțit că în sfârșit îi pasă cuiva de mine... am fost
recunoscătoare și totuși... nu pot înțelege unde am
greșit? De ce m-a sărutat? Mă doare atât de tare... el...
nici nu își poate imagina... adică nu cred că înțelege. Nu
mi-am dorit nicio secundă să dau în el și regret, dar...
Mi-a furat... mi-a furat ceea ce trebuia să fie primul meu
sărut... a fost atât de brutal și de rece... și de... plin de
ură. Mă doare enorm. Nu înțeleg ce sentimente am, dar...
nici nu aș fi pus în pericol vreodată prietenia noastră
pentru sentimentele mele confuze, nu l-aș fi rănit
niciodată astfel... și să-mi zică... să-mi spună... că mă
gândesc să facem dragoste? Nu mi-aș fi permis
niciodată... nu mi-aș permite nici acum... mi-aș dori atât