Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 255

În doar câteva secunde ne aflăm amândoi într-un
parc în care frunzele pomilor sunt roz. Nu e nimeni în jur.
Doar eu și cu Isa, care ne plimbăm prin parc, ținându-ne
de mână.
E frumos locul acesta. Tu l-ai creat?
Da. L-am creat pentru mine. Foarte rar mă refugiez
aici, fiindcă întotdeauna mi-am dorit să fiu cu cineva în
acest loc, dar acum s-a ivit ocazia să aduc pe cineva
special.
Oooo... asta a sunat ca o declarație de dragoste.
Umm... nu am vrut să sune chiar așa...
A sunat bine. Las-o așa. Am o curiozitate totuși,
Isa. Crezi că... cumva, ar exista posibilitatea să devii om?
Ce? Mike! Nu-mi vine să cred că mă întrebi asta.
Am grești cu ceva?
Da! Mai bine te duc înapoi. Iartă-mă!
Stai, nu...! Ahh, m-am trezit brusc cu gândul la
întrebarea care i-am adresat-o Isei. Oare ce a deranjat-o
așa de tare? Dacă ar exista posibilitatea de ce nu ar faceo? Uff... Isa!