Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 243

picioarele. Cum de am ajuns în halul ăsta...? și se vindecă
atât de greu. Sângele a reușit să păteze unele dintre
pansamentele de pe picioare, semn că rănile s-au
redeschis, așa cum mă gândeam că se va întâmpla. E așa
de dureros... dar... nu mă pot gândi la asta acum. Am să
mă vindec eu. Mike... unde ești?
Ignor rănile și durerea, încalț pantofii și părăsesc
casa. Aș fi dispusă să trec încă odată prin același chin,
doar ca să îl găsesc pe Mike și să știu că este bine. Chiar
dacă e supărat pe mine... din eu știu ce motiv. E atât de
rece afară, ai spune că se apropie iarna. Tremurând încet
mă îndrept spre taraba băbuței. Nu ajung departe...
Lumină, în casa mea. Oare... acolo să fie Mike? Nu ar
avea de ce, poate a uitat becul aprins când a fost să îmi
aducă hainele. Sigur e asta, ar fi mai bine să merg să îl
sting. Mă deplasez încet, deși nici asta nu ajută, ar trebui
să stau nemișcată câteva zile pentru a mă vindeca
complet... în ritmul ăsta... va dura o veșnicie. Lumina
vine din camera mea, sigur a uitat lumina aprinsă. Urc
scările și intru în cameră. Mâna îmi înghea