Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 24

dată parcul pustiu și m-am întors pe călcâie. Am luat-o la
fugă până acasă căci inima mi se strânsese în piept. Mam grăbit să-mi dau jos hainele ude și reci și m-am
strecurat în pat. Foaia care mi-a adus atâtea gânduri am
lăsat-o pe podea. N-am mai atins-o. Mâine va fi o zi grea.
Ochii mi s-au închis greoi. ”Gaia... Valhala..”. Vocea
aproape stinsă mi-a pătruns în gând. M-am zbătut să
deschid ochii și să privesc prin cameră însă nu am reușit.
Parcă eram captivă între vis și realitate. Poate chiar visez.
Gaia... Valhalaaa.... Vino... Am să vin... vom veni
amândoi... vorbeam singură cu gândurile mele.
Vântul bate afară cu putere iar cerul creează un
spectacol de lumini prin fulgerele sale. Mai târziu o să se
așeze o furtună de toată frumusețea. Patul nu reușește să
mă ducă la somn. M-am zvârcolit pe toate părțile.
Deodată, universul a decis să se joace cu mine și să îmi
facă o farsă. În timp ce eu mă cufund în lumea
gândurilor, o creangă se izbește violent de fereastră. Am
tresărit speriat până în măduva oaselor de parcă mă
trezise din morți, ceva, care nu mai era de pe lumea asta.
La naiba cu tine! Mi-am pus pătura în cap și m-am întors
la somn.