Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 25

E ora 6:00. La naiba... niciodată nu m-am trezit la
ora asta. Am crăpat fereastra, adierea rece a dimineții
învăluindu-mă complet. Cobor să iau micul dejun și sămi beau cafeaua. Nu m-am odihnit cine știe ce, dar și
dacă rămâneam în pat nu mai adormeam. Ar fi mai bine
să fac doi pași afară să mă trezesc mai bine și să verific
ce daune a creat furtuna de aseară. Mă frec la ochi de
două ori, căci nu îmi vine să cred. Totul în jur e uscat și
intact. Cum se face? Cum este posibil? N-a fost furtună
aseară? Oare am visat? Am căscat ochii și mai tare. Eram
uimit, speriat, dar în același timp îmi puneam zeci de
întrebări. Mai bine mi-aș bea mai întâi cafeaua și mai
apoi să ies din nou afară, că poate nu văd bine. Dar îmi
amintesc că ieri când eram cu Gaia a început să picure.
Nu se poate să nu fi plouat.
Mă întorc în grabă să intru în casă și în ușă observ
o hârtie. Ha? Valhala? Eu și Gaia! Cineva își bate joc de
mine... sau să fie mâna Gaiei? Dar nu. Nu ar face ea
glume d-astea proaste cu mine... iar Gaia... Gaia e
somnoroasă, nu se trezește așa de devreme să străbată
atâta drum pentru o prostie ca asta. Nu ar avea motiv. Iam spus să aducă hârtia azi când ne întâlnim. Nu e logic.