Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 23

oraș micuț, vecin iar în toți acești ani nu și-a dorit nici
măcar odată să meargă acolo. Oare ce se întâmplă cu tine
Gaia?
Mergem în Valhala... Mike a plecat acasă, eu am
preferat să mai rămân în parc. Mi-e teamă să mă întorc în
camera mea. Mi-e teamă de bucățica aceea de hârtie.
Norii s-au adunat pe cer încât nu mai există nici un petic
de albastru. Aș vrea ca Mike să simtă același lucru care îl
simt și eu când țin foaia în mână, să fie atras de Valhala...
Nu îmi pot explica ce e cu orașul ăla, dar e ceva acolo,
sunt sigură că se întâmplă ceva, chiar dacă noi nu vedem.
Trebuie! Tunetele greoaie se aud din ce în ce mai tare.
Nu am de gând să mă mișc... Încetul cu încetul cămașa
albă mi se lipește de piele și devine transparentă. Las
ploaia rece să îmi mângâie trupul și privesc în bălțile care
s-au format sub picioarele mele. Stropii mici și mari care
lovesc apa parcă sunt stele căzătoare. Închid ochii pentru
o clipă să aud ploaia și vântul mai bine. ”Gaia...” Ce?
Deschid ochii brusc. Nu e nimeni prin preajmă. Doar
întuneric. Pielea mi s-a făcut ca de găină pe tot corpul și
un fior rece mi-a străbătut șira spinării. Ar fi timpul să
mă întorc. Oboseala își spune cuvântul. Am mai privit o