Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 229

dormim împreună, mă cuprinde emoția. De ce simt toate
lucrurile acestea? Nu e Mike doar un foarte bun prieten?
Ca un frate? Ce e cu mine? Aș vrea să înțeleg. Dar nu
reușesc. Când mi-am dat seama că nu se mai afla în pat
lângă mine... nu a fost panica de singurătate care m-a
făcut să mă îngrozesc ci faptul că... el... ar fi putut păți
ceva. Cum aș putea continua fără el... și cu toate astea...
E Mike... Mike pe care îl cunosc de atâta timp... Viețile
noastre s-au schimbat atât de mult... cel puțin... a mea.
Gabriel m-a păcălit. A vrut să vin la el. Și l-am
urmat doar pentru că credeam cu ardoare și disperare că
îl voi regăsi pe Mike. Nici măcar spinii aceia sau durerea
care o simțeam în piept nu m-au putut opri gândindu-mă
că voi ajunge la el. Ce înseamnă toate astea? Iar...
poarta aceea... crucile acelea imense care se înălțau și
vocea lui Gabriel care voia să trec dincolo. De ce voia să
îmi facă rău? De ce voia să trec dincolo de poarta aia
care deși... nu era mai diferită decât oricare altă poartă
de templu... dar... sentimentul acela... panica și oroarea.
Durerea care m-a străpuns... și vocea ei. Cine e ea? De
unde îl cunoaște pe Mike sau pe mine... și de ce... de ce
m-a apărat? Aripile acelea și părul...