Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 216

E mai bine așa.
O iau cu grijă în brațe pe Isa, dorindu-mi să stăm
așa, apropiați, preț de câteva minute bune.
Mmm... Gabriel... nu... nu... aripi... nu vreau... nu.
MIKE!!! Mă trezesc urlând ca smulsă dintr-un somn
mormântal. Mă uit cu disperare în stânga și în dreapta, șil văd pe Mike care mă strânge în brațe, privindu-mă
nedumerit. Fără să mai stau pe gânduri, fără a mai ține
cont de toate cele întâmplate, îi sar în brațe și îl strâng cu
toată puterea. Rănile încep să mă doară, dar nu îi dau
drumul, iar lacrimile îmi năpădesc pe obraji. Mike... ești
bine. Îmi spun în gând simțind ca și cum o uriașă piatră
mi se ridică de pe inimă.
Aud vocea Gaiei care reușește să-mi pătrundă pânăn temeliile visului și să mă trezească.
-

Gaia? Ce...? Deschid ochii și o privesc cum mă
strânge cu putere în brațe. S-a trezit! Ohh, cât
mă bucur că e bine. Îmbrățișarea ei mă face să
mă simt atât de plin de bucurie, văzând că
reacționează. Gaia... Ai grijă! Ți se vor deschide
rănile. Întinde-te.