Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 217

-

Mike... dar, au! Doare. Îmi privesc brațele și
văd zeci de zgârieturi minuscule, unele care
încă mai sângerează. Îl privesc pe Mike cu
disperare. Mike, dar cum am ajuns aici? Adică...
ultimul lucru care mi-l amintesc e... că ai
dispărut.

-

Umm... Eu te-am adus acasă. Erai în pădure. Ce
căutai acolo?

-

În pădure... ai dispărut, te-am căutat peste tot
și... Gabriel... și BĂBUȚA!!! Trăiește, Mike!
Trăiește!

-

Care babă? Stai un pic... Gabriel? Cine e
Gabriel?

-

Etto... el... mi-a spus că știe unde ești, eram
disperată Mike... mi-a... mi-a fost teamă că ai
pățit ceva. Nu m-a mai interesat că era întuneric
sau că aud voci... și... am ajuns... într-un loc
întunecat... și parcă era o poartă imensă... și nu
îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat... doar
că... am simțit o durere cumplită, am auzit niște
voci... și... m-am trezit lângă tine.