Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 212

pierire. Nu vei scăpa nepedepsită. Ți-am acceptat deja
prea multe. Alegând să îmi întrerupi procesul, ți-ai
acceptat soarta.
De când mă lovești? GABRIEL! Între mine și
mucoasa aia, o alegi pe ea? Atunci eu ce ar trebui să
fac? Să te felicit, nu? Cum tu nu-ți accepți soarta, nici eu
n-am de gând să mi-o accept. Nu vreau să devin doar o
umbră în casa asta...
Am zis să TACI! Îi cuprind mâinile și i le duc la
spate, lăsând doar câțiva centimetri să ne despartă
chipurile. Îi simt răsuflarea alertă și aud cum i se zbate
inima. N-am terminat cu tine și ai să suferi așa cum m-ai
făcut și tu pe mine să sufăr. O strâng atât de tare încât
încep să-i simt oscioarele firave cum tremură.
Gabriel! Dacă cumva te atingi de mine...
Nu o mai las să scoată niciun cuvânt. Îi despic
rochia, care se răsfiră ca o coală subțire de hârtie și o
las în lenjeria intimă. Încearcă să scape. Dar cum poate?
Când e ca un licurici în mâinile mele. O aduc aproape.
Mă joc cu ea de parcă ar fi un șoricel. Lacrimile fierbinți
care îi împodobesc chipul, precum roua, nu mă mai
îndulcesc. Nu mai reușești să ajungi la inima mea. Te