Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 210

Ascultă-mă! Gaia a fost în pericol, dar acum e în
siguranță. Am avut eu grijă să fie așa. Mergi spre nord și
ai să o găsești.
Isa! Isa! Nu îmi mai răspunde. Probabil a plecat.
Mă ridic și mă scutur de frunze. Rămân impresionat, întrun mod neplăcut, de peisajul din jurul meu, dar măcar nu
mai sunt... acolo. Gaia, trebuie să o găsesc. Spre nord a
spus...
Mă uit atent prin preajmă ca nu cumva să trec pe
lângă ea și să nu o văd. GAIA! GAIA! Strig în speranța
că va răspunde la auzul vocii mele, însă... degeaba. Merg
încet, cuprins de o panică insistentă. Gaia, sper că ești
bine... Stai! Văd ceva... La câțiva metri în față zace trupul
Gaiei pe pământ. Într-o clipă ajung la ea și încerc să o
trezesc.
-

GAIA! Trezește-te! O iau în brațe și încep să
plâng. Iartă-mă! Trebuia să fiu lângă tine.
Trebuia să am grijă de tine, dar eu... Gaia, te
rog, trezește-te. Îi privesc trupul plin de
zgârieturi și mai încerc o dată să o trezesc.
Trezește-te, Gaia. Sunt Mike! Sunt aici lângă
tine. O spun printre lacrimi.