Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 205

înhațe. Pielea mi se face de găină. Grăbesc pasul. Vocea
mă ghidează până în măruntaiele pădurii. Mă împiedic de
pietrele pe care nu le văd, ramurile cu spini îmi
zgâriindu-mi fața. Parcă cu fiecare pas pe care îl fac
durerea crește. Ce se întâmplă cu mine? Mă opresc
pentru câteva clipe ca să-mi trag sufletul.
Gabriel... Gabriel... ce se întâmplă? De ce e așa de
dureros?
Nu-ți face griji, micuțo, te-ai lovit puțin, atâta tot.
Haide, mai e puțin. Nu vrei să îl vezi pe Mike? Te
așteaptă.
Mike... da... să mergem.
Îmi simt brațele și picioarele din ce în ce în ce mai
grele iar suflul parcă vrea să mă părăsească. Ceva se
întâmplă cu mine, ceva e în neregulă cu pădurea asta, dar
nu contează, trebuie să ajung la Mike. Mai fac câțiva
pași, mă împiedic și mă prăbușesc la pământ printre
frunzele reci și aspre. Mă chinui să mă ridic, dar îmi simt
trupul atât de greu. Scrâșnesc din dinți și mă ridic cu greu
sprijinindu-mă de trunchiul unui copac.
Mai puțin micuțo. Vino!