Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Seite 191

Vocea apăsată, serioasă și plină de răutate mă face
să mă tem și mai mult.
-

Spune-mi ce vrei! Ce ai cu noi?

Ce vreau? Să-ți arăt!!!
Mă cuprinde un sentiment ciudat. Mă aflu într-un
gol imens, iar creatura mă înconjoară. Parcă vocea mea
se pierde în sunetul tăcerii. Oare Gaia nu aude nimic sau
să fie chiar atât de supărată pe mine încât să nu dea
importanță la ce se întâmplă în cameră? Totuși... parcă nu
mai sunt în cameră. Întind mâinile și nu mai simt patul.
Gaia nu este lângă mine! Mă panichez și privesc cum
silueta se îndreaptă cu repeziciune spre mine, lăsând dâre
de foc în urma sa.
-

DIAVOLE! Asta cred că ești. Auzi? De ce m-ai
adus aici? Ce vrei?

...
-

Nu vorbești?

...
-

Tipic. Ești...

Mai TACI! Tupeul tău nemărginit s-ar putea să te
coste. Îi închid gura și-l pun la pământ. Mă apropi de el
suficient de mult încât să-i pot simți pulsul alert.