Preludiul Sufletului In Tenebrele Valhalei | Page 192

Privesc cu groază la ceea ce se petrece. O prezență
stranie. Un chip inimaginabil de frumos, dar... demonic,
ochi roșii, părul alb strălucitor ca zăpada proaspăt căzută.
Ce e? Ce vrea?
Nu mă pot uita în ochii lui când fac asta. Mai bine
să-i închid ochii. Mai bine să nici nu mă audă. E sub
comanda mea iar viața lui stă în mâinile mele. Gabriel
va fi mândru de mine pentru asta. Încep să strâng
pumnul, sufocându-l încet pe Mike. Se zbate precum un
pește pe uscat în fața mea. Îmi strâng pumnul cu atâta
putere până-mi simt unghiile cum îi străpung carnea. Îl
privesc cum se zvârcolește, chinuindu-se să mai ia măcar
o gură de aer, semn că mai sunt doar câteva clipe ce-l
despart de moarte. O meriți, Mike! Stai în calea dinastiei
noastre. Noi, demonii n-am cunoscut niciodată iertarea,
tu ești singurul care ai avut parte de acest privilegiu
până acum.
Simt cum viața mi se scurge din vine încet. Nu mai
simt nici măcar durerea, parcă a dispărut odată cu
momentul în care am început să fiu supus acestei torturi.
Prin minte încep să-mi treacă sute de imagini: colegii de
la școală, foștii prieteni, năzbâtiile făcute în copilărie și...